Register Now

Login

Lost Password

Lost your password? Please enter your username and email address. You will receive a link to create a new password via email.

Patron de club, om de afaceri, televiziune
Guliver/Getty Images, fotograf Hiroshi Nomura

Patron de club, om de afaceri, televiziune

E mișto să fii patron de club. Ai o viață frumoasă, faci ce-ți place, câștigi bani mulți, ai prieteni și lângă tine seară de seară și pe facebook. Ești o mică celebritate. Când intri în propriul tău local, lumea știe cine ești. Într-un oraș mic, dar și într-unul mai mare, un patron de club este printre cele mai cool persoane. Când te legitimezi astfel la 30 de ani, ceilalți îți deschid ușa cu interes și chiar cu o urmă de invidie. Cu puțină bunăvoință, oricine poate fi proprietar. Cel mai adesea, eforturile se fac la minim, calculele cuprind cu minus costul băuturii, chiria, ceva costuri de întreținere și de promovare, iar cu plus numărul clienților. De ceva timp și problema spațiului a dispărut, pentru că sunt la modă clădirile neconsolidate și subsolurile bucureștene insalubre ale veacurilor trecute.

Afacerea se anunță tentantă, nu atât pentru profit cât pentru combinația dintre câștig,  genul de activitate și recompensa în notorietate, bună pentru orgoliu. Numai că nu e așa.

Să fii patron de club înseamnă să te pricepi să faci clienții să se simtă bine, să ai de-a face cu mulțumiți și nemulțumiți deopotrivă, să ai grijă de tot ce s-ar putea întîmpla cu voie sau fără voie în spațiul pe care îl patronezi. Să fii organizat ziua, primitor noaptea și să te gîndești în detaliu ce se va întîmpla la tine în club cu cei care intră să se distreze, dar și cu cei veniți să-i încânte pe cei dintâi. Să ai responsabilitatea fiecăruia dintre angajații pe care îi conduci și a clienților pe care doar îi găzduiești. În fiecare zi, în fiecare seară, la fiecare eveniment. Abia la final să numeri banii, care ar putea fi mulți, dar nu este obligatoriu.

Până vineri, cei trei bărbați, proprietari și administratori ai clubului Colectiv, au corespuns pe deplin rolului așa cum și l-au imaginat și pentru cîțiva ani din viață chiar l-au și jucat: patronul de club, cel pe care l-ar fi descris mai toată lumea pînă săptămâna trecută.

Unul dintre ei, Paul Gancea, a declarat că are o afacere cu 80 de scaune, ca să nu fie obligat să ceară și să aștepte alte avize. În clubul lui au intrat după aceea, timp de mai multe seri în mai bine de un an, sute de persoane. Înaintea concertului de vineri, fiecare dintre cei trei proprietari și administratori s-a interesat prea puțin de ce va fi, semn că treaba se așeza de la sine de multă vreme. Probabil obișnuința multelor evenimente la care participaseră în condiții și cu pregătiri similare i-a făcut să aibă încredere că lucurile nu pot merge decît bine. Pînă și incendiile de care Costin Mincu a mai avut parte în localurile sale, unele dintre ele cu răniți, l-au lăsat pe acesta nepăsător. Colectiv era doar un local printre altele la care e proprietar, ușor de condus de la distanță. Așa se petrec lucrurile astăzi, cînd nu mai e la modă să ai o singură afacere. Obligatoriu, ai mai multe și jonglezi cu toate indiferent cît de capabil sau de rezistent ești, ca să faci asta.

Un alt proprietar, Alin Anastasescu, a discutat înainte de spectacol cu pirotehnistul venit să aprindă artificiile. La fel de lipsiți de cunoștințe și de nepregătiți, unul pentru meseria de pirotehnist, iar celălalt pentru cea de administrator de club, cei doi au avut un scurt dialog. La capătul neînsemnatei discuții, nici unul nu l-a împiedicat pe celălalt să-și vadă mai departe de treabă, lasînd astfel evenimentele să-și urmeze tragica chemare. După ora zece seara, pirotehnistul a aprins de două ori ‘artificiile reci’. La tura a doua, încăperea a luat foc.
De regulă, la 28 sau la 30 de ani, vorbele “totul e posibil” nu se referă decît la bine. E oricum dificil să explici unui român trăit și educat în epoca “descurcatului” că există un rost al legii. Nimic din ce sunt, au trăit și au văzut cei trei patroni în aproape 30 de ani de viață nu i-a pregătit pentru altceva decît pentru a trata afacerea clubului, exact așa cum au făcut-o. Nu știm dacă le plăcea să fie proprietari de club sau au făcut această alegere doar pentru că părea profitabilă și măgulitoare, dar acum știm că nu erau pregătiți nici pe departe să facă față.

Nu e cool să ai un club și să-l mai și faci să funcționeze după regulile pieței și după lege. E al naibii de greu.

E foarte tare să fii om de afaceri. Nu trebuie decît să ai o firmă și relații ca să vinzi statului bunuri sau să-i oferi servicii. Pentru asta, vei întoarce o parte din bani către cei care ți-au comandat. Nu trebuie să știi ceva, nu trebuie să fii mai bun decît competitorii, nu trebuie să ai idei sau viziune. Trebuie doar să te legi bine cu bani de relațiile pe care le ai. Vei ajunge cel mai mare om de afaceri, fără afaceri și stăpînul banilor făcuți fără minte, fără pricepere și fără efort. Omul de afaceri nu posedă nimic, în afara banilor și a titlului pe care îl poartă cu aroganță scris pe ceasul de la mînă și pe cravata Hermes. Este proprietarul unei găuri negre, din care ies banii, înnegriți și ei. Cuvîntul afacere n-a apucat să însemne ceva în limba română, iar acum folosește doar pentru că ne e greu să spunem om de nimic în loc de om de afaceri.

Este foarte tare să lucrezi în televiziune. Cel mai tare este să ai sau să conduci o televiziune. Poți convinge publicul de multe lucruri. Îl poți face să rîdă, să plîngă, să te asculte cu ochii închiși sau să vadă ce vezi și tu. Le poți spune telespectatorilor că e grozav să te distrezi în fabrici demolate, aparținînd unor proprietari fără nume și fără responsabilitate. Sau îi poți numi ani de zile oameni de afaceri pe unii care nu pot explica niciodată cum își cîștigă banii.

Oameni de afaceri și-au făcut televiziuni la care au apărut de-a lungul timpului și au fost promovate drept modele, oameni de afaceri fără afaceri, patroni de cluburi fără cluburi, politicieni fără chemare și fără interese, altele decît cele proprii. În ultimii ani, tuturor ne-a cam lipsit răspunderea, dar cu toate astea, distracția a continuat pînă dimineața în barurile și cluburile din Centrul Vechi.

În timpul ăsta, ușurat de absența responsabilității și amorțit de darurile primite, Statul stătea nepăsător de o parte, că doar nu era să strice șirul de petreceri care tocmai începuse și la care din cînd în cînd mai trimitea și el cîte un ales.